1. Suprafața super hidrofilă
Studiile cred că, în condiții de lumină, super-hidrofilitatea suprafeței TiO2 rezultă din schimbarea structurii suprafeței sale. Sub iradierea luminii ultraviolete, electronii benzii de valență TiO2 sunt încântați de banda de conducție, electronii și găurile migrează la suprafața TiO2, generând perechi de găuri de electroni pe suprafață, electronii reacționează cu Ti, iar găurile reacționează cu ionii de oxigen ai punții de suprafață pentru a forma ioni de titan trivalenti pozitivi și oxigen. În acest moment, hidroliza din aer este adsorbit în oxigen vacante și devine apă adsorbit chimic (grupuri hidroxil de suprafață). Apa adsorbită chimic poate adsorba în continuare umezeala din aer pentru a forma un strat de adsorbție fizică.
2. Hidroxil de suprafață
În comparație cu oxizii metalici din alte materiale semimetalice, legătura Ti-O din TiO2 este mai polară, iar apa adsorbită la suprafață este disociată datorită polarizării, iar grupurile hidroxil sunt ușor de format. Hidroxilul de suprafață poate îmbunătăți performanța TiO2 ca adsorbant și diferiți monomeri și poate oferi confort pentru modificarea suprafeței.
3. Aciditatea suprafeței și alcalinitatea
TiO2 este adesea adăugat cu Al, Si, Zn și alți oxizi în timpul modificării. Oxizii Al sau Si nu au aciditate sau bază evidente atunci când există singuri, dar atunci când sunt combinate cu TiO2, ele arată aciditate puternică și bază, și superacizi solizi pot fi pregătiți.
4. Proprietăți electrice de suprafață
Particulele tiO2 din mediul lichid (în special polar) vor absorbi sarcini opuse datorită încărcării de pe suprafață pentru a forma un strat dublu electric difuz, care crește diametrul efectiv al particulelor. Când particulele sunt aproape una de cealaltă, fiecare are aceeași încărcătură. Repulsia este favorabilă stabilității sistemului de dispersie. De exemplu, suprafața TiO2 acoperită cu Al2O3 are o sarcină pozitivă, în timp ce TiO2 tratat cu SiO2 are o sarcină negativă.





